Maini dibace

        Lecţiile de „Abilităţi practice/Educaţie tehnologică” contribuie la îmbogăţirea, aprofundarea şi consolidarea cunoştinţelor însuşite la celelalte obiecte de învăţământ, constituie în acelaşi timp un mijloc de aplicare în practică a unora din aceste cunoştinţe.
            Activităţile de „Abilităţi practice/Educaţie tehnologică” au un accentuat rol formativ-educativ. Elevii sunt solicitaţi la un efort intelectual susţinut în care sunt exersate spiritul de observaţie ca şi celelalte capacităţi şi procese intelectuale (gândirea, memoria, imaginaţia, limbajul, creativitatea şi altele).
            Prin exersare, în cadrul lecţiilor de „Abilităţi practice/Educaţie tehnologică”, elevii îşi formează priceperi, deprinderi, capacităţi şi aptitudini practice, adică învaţă ceea ce se cheamă „a şti să faci”. Elevii îşi pot cultiva spiritul aplicativ, îşi pot forma un comportament practic. Îndemânarea practică, o anumită abilitate în mişcările mâinilor prezintă însuşiri importante ale omului zilelor noastre.
            Lecţia de „Abilităţi practice/Educaţie tehnologică” poate contribui la educarea dragostei şi a respectului faţă de muncă, a comportamentului disciplinat şi a spiritului economic, la formarea capacităţii de apreciere corectă a muncii personale şi a celorlalţi, în spiritul cooperării, al întrajutorării, promovând competiţia şi evaluarea corectă a rezultatelor, la cultivarea spiritului gospodăresc şi a interesului pentru a obţine prin muncă mult şi bun, cu cheltuieli cât mai puţine, condiţie a progresului material şi spiritual.
Fiecare activitate desfăşurată în cadrul lecţiilor de Abilităţi practice/Educaţie tehnologică conduce la achiziţionarea unor cunoştinţe, la  dezvoltarea unei anumite abilităţi, prin exersarea unor tehnici specifice.


CLASA a III-a 

La mulți ani, ROMÂNIA!












CLASA a II-a

Trece lebăda pe apă......







Modelaj



























Copacei de toamna - din cercuri












CLASA I

Un buchet de flori ...numit ROMANIA





















  • Invitatie ...cu mar

Pentru ca la comunicare in limba romana am invatat despre invitatie, am si realizat una.....potrivita sezonului de toamna.






  • Copacei de toamna







CLASA PREGATITOARE


  • Fluturi

Am realizat din cercuri fluturi multicolori




  • Romania in culorile drapelului



  Asa am sarbatorit noi, cei de Clasa Pregatitoare,  Ziua Nationala a Romaniei....






Tablou – În lumea basmelor


Tehnici de lucru: decupare, asamblare, lipire
Materiale şi ustensile: foarfece, lipici, fotografii, imagini cu personaje din poveşti

ETAPE DE LUCRU:
  • Rama pentru tablou - colorarea ramei, decuparea şi lipirea elementelor decorative
  • Decuparea după contur a fotografiei şi a imaginii cu personajul ales.
  • Asamblarea pe planşa suport a pieselor decupate.
  • Lipirea elementelor decupate pe planşa suport






COSULETE CU FLORI DE PAI

Ca să fim în ton cu toamna, am realizat niște coșulețe cu flori de pai foarte drăguțe!

Am pictat coșulețele pe polistiren și am lipit frunze și flori de pai.

Iată ce a ieșit!




























PAPUSI DIN LINGURA DE LEMN


Materiale necesare:
  • o lingură de lemn
  • aţă pentru păr sau codiţe
  • carton alb pentru printat şablonul.
  • carioci, material textil.
  • mustata, palarie (autoadezive)
  • lipici (pistol cu silicon)
  • ochişori mobili


























TOAMNA  - colaj

Prima lucrare a clasei pregatitoare........am folosit hartie glasata autoadeziva








COS CU CALE

Materiale necesare: ,dischetă demachiantă
                                        ,betigaşe de urechi
                                        ,culori acril sau acuarele galbene
                                        ,hartie colorată verde
                                        ,beţe de frigarui
                                        ,hârtie creponată verde
Mod de realizare: 
,Se înmoaie betigaşul de urechi la un capăt în acuarelă galbenă sau culoare acril-se lasă la uscat;
,După ce s-a uscat culoarea se asamblează discheta demachiantă in jurul beţigaşului de urechi sub formă de petală lipindu-se în partea de jos după cum se vede şi în imagine;
,Se ia betigaşul de frigărui,se ataşează în partea de sus a inflorescenţei şi se înfăşoară strâns în jurul beţigaşului hârtia creponată verde;
,Din hârtie colorată verde se realizează frunzele care se lipesc pe beţigaş;









CIUPERCUTE





TABBLOU DE TOAMNA







LUCRARI DIN SEMINTE - clasa a IV-a













Flori - origami









Lacul cu nuferi

Sunt realizati prin tehnica origami.


Lucrari din frunze (clasa a III-a)








Fructe si legume haioase (clasa a II-a)





Crizantema - seminte de dovleac

Covorul - impletire



Colaj din frunze




Fluturasi din inimioare




Lalele



Copac inflorit - paste si floricele 
 Fluturele colaj din seminte




Fructe si legume haioase (clasa a IV-a)

 




Lucrari din seminte si frunze


Buchet de flori
 
 



Rama foto



Un comentariu: